Acasă Actualitate FOTO/VIDEO. Operațiune de salvare a unui bărbat de 35 de ani, căzut...

FOTO/VIDEO. Operațiune de salvare a unui bărbat de 35 de ani, căzut în gol în zona Vârfului Cozia

Astăzi, în jurul orei 18.15, angajații din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați pentru salvarea unui bărbat cu vârsta de aproximativ 35 de ani, căzut in gol de la înălțime, in zona Vârfului Cozia, punctul Bulz.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, o autospecialande pentru teren accidentat, o echipa de la SALVAMONT Vâlcea și o ambulanță SAJ cu medic. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD dotat cu troliu, terenul fiind foarte accidentat.

Potrivit spuselor apelantului, persoana accidentată prezenta fractura de femur și multiple traumatisme rezultate în urma căderii.

Persoana a fost găsită conștientă. În jurul orei 20.00, echipa de salvare a reușit să ajungă la locul accidentului să stabilizeze și să imobilizeze victima pe targă, după care au început operațiunea de extragere, preluarea de către elicopter și transportarea ranitului la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.

Bărbatul rănit a fost coborât cu elicopterul pe stadionul din orasul Brezoi, de unde a fost preluat de ambulanța SAJ cu medic.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.