Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: facebook

BILANŢ NEGRU COLECTIV: Numărul morţilor a ajuns la 43

Foto: facebookÎncă două persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv în seara zilei de 30 octombrie au murit diminică, 8 noiembrie, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Astfe, bilanţul tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 43 de morţi.

Duminică dimineaţa a murit un cetăţean turc, care fusese operat de o echipă de medici venită special din Turcia, şi tânăra Alexandra Rădulescu, de 26 de ani, care se afla în stare gravă.

Peste 100 de răniţi mai sunt internaţi încă în Capitală, aproximativ 40 fiind în stare critică sau gravă. Alţii au fost transportaţi în străinătate pentru tratament.

În cursul zilei sunt programate două misiuni umanitare de transfer, câţiva dintre răniţi fiind transportaţi spre Marea Britanie şi Ungaria. Numărul comunicat momentan este de 8 persoane, dar el poate varia, în funcţie de evoluţia stării de sănătate.