Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Adina Dobrete a reîntregit echipa din fruntea învăţământului vâlcean

DECIZIE. „Nu m-am aşteptat să fiu numită în această funcţie şi trebuie să vă mărturisesc că a fost o mare bucurie pentru mine şi mă flatează toată încrederea care-mi este acordată. Nu voi dezamăgi şi voi munci pe rupte pentru binele învăţământului vâlcean” – a declarat Adina Dobrete. 

Un ordin de numire neaşteptat a venit marţi, 3 iulie 2012, pe adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Social-democrata Adina Dobrete a fost numită în funcţia de inspector general adjunct, făcând de acum încolo echipă cu Florin Smeureanu şi Remus Grigorescu în fruntea învăţământului vâlcean. Trebuie menţionat că aceasta a fost iniţial propusă pentru a ocupa postul de director al Casei Corpului Didactic, însă lucrurile au luat o cu totul altă turnură şi a ajuns inspector general adjunct. Decizia a venit odată cu instalarea noului ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, deşi ordinul a fost semnat de fostul ministru interimar Liviu Pop.

Adina Dobrete este profesor învăţământ primar la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnic şi are o vastă experienţă educaţională, deoarece a mai ocupat un post de inspector şcolar în anii trecuţi. Dacă colegul său Remus Grigorescu se va ocupa de inspecţia şcolară, Adina Dobrete va avea în fişa postului atribuţii în domeniul mobilităţii şcolare. „Adina Dobrete a fost numită prin detaşare în interesul învăţământului. La plecarea mea din Inspectoratul Şcolar am lăsat doi inspectori şcolari generali adjuncţi. Apoi a rămas numai unul. Iată că acum, din nou, la ISJ Vâlcea vor fi doi inspectori adjuncţi: Remus Grigorescu şi Adina Dobrete. Pentru a înfiinţa un al doilea post de inspector general adjunct trebuie să ai argumente solide. Acestea stau în numărul de unităţi şcolare cu personalitate juridică la nivel de judeţ, în distanţa dintre aceste unităţi şcolare şi în problemele pe care le întâmpinăm din punct de vedere al procesului instructiv-educativ. Eu cred că am avut destul de multe argumente pentru a obţine un al doilea post de inspector general adjunct” – a declarat Florin Smeureanu, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.

Noul inspector general adjunct Adina Dobrete susţine că este dispusă să muncească zi şi noapte pentru binele învăţământului vâlcean şi nu se teme că a nimerit într-o perioadă extrem de dificilă. „Mă cunoaşteţi din anul 2001, când am mai ocupat un post de inspector în Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi nu cred că are rost să vorbesc despre tot ce înseamnă învăţământul pentru mine. Dar, cred că acum echipa de la ISJ s-a reîntregit şi putem pleca împreună către un învăţământ de calitate. Nu m-am aşteptat să fiu numită în această funcţie şi trebuie să vă mărturisesc că a fost o mare bucurie pentru mine şi mă flatează toată încrederea care-mi este acordată. Nu voi dezamăgi şi voi munci pe rupte pentru binele învăţământului vâlcean” – a declarat Adina Dobrete.

Ca politician, Adina Dobrete susţine cauza profesorilor vâlceni

Pe plan politic, Adina Dobrete este lidera femeilor social-democrate din municipiul Rm. Vâlcea. De-a lungul ultimilor ani, ea a susţinut cauza colegilor ei profesori din Vâlcea, fiind alături de ei şi zbătându-se ca acestora să le fie recunoscute meritele. În anul 2011, alături de colegele sale din PSD, Adina Dobrete s-a decis să protesteze şi să încerce să stopeze ceea ce considera că este un abuz al guvernanţilor de atunci. Mai mult decât atât, social-democrata s-a implicat în tot felul de acţiuni caritabile, ducând o campanie de ajutorare a unei profesoare de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” care a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier.

CLAUDIA STANCIU