Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Acum: Gospodărie din Cernișoara, Vâlcea, mistuită de flăcări.


Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodarie, în localitatea Cernișoara.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctelor de Lucru Horezu și Măciuca, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SAJ. A fost anunțat și SVSU din localitate.
La sosirea echipajelor operative ardeau generalizat acoperișul locuinței și o anexă.
Incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea echipajelor operative, pericolul propagării flăcărilor la celelalte construcții din zonă fiind înlăturat.
O persoană de sex feminin, care prezenta atac de panică, a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Femeia a refuzat transportul la spital.
Pompierii militari acționează pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea efectelor negative ale incendiului.