Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A murit Vasile Verdeș, fost comisar al Gărzii Financiare Vâlcea

Veste tristă astăzi, 13 decembrie, pentru vâlceni și nu numai. La numai 60 de ani, Vasile Verdeș, soțul judecătoarei Carmen Verdeș, fost comisar al Gărzii Financiare Vâlcea, actualmente expert judiciar contabil, ne-a părăsit pentru totdeauna.

„Speram ca această clipă sa vină cât mai târziu, sau, visul naiv, niciodată. Din păcate, vă anunțăm pe toți, prieteni dragi, că tatăl meu nu mai este printre noi.
Cei care doresc sa își ia rămas bun pot veni începând din această seară la capela Bisericii Sf. Ion, sau joi, de la ora 12, la cimitirul Cetatuia. Aveți grija de voi și de cei dragi” a transmis, pe facebook, Vlad Verdeș.

„În dimineața aceasta am aflat o veste care m-a cutremurat: VASILE VERDEȘ ne-a părăsit mult prea devreme – la numai 60 de ani. Chiar dacă s-a născut la Desești (jud. Maramureș) el a iubit, până la patimă, acest județ.
A plecat dintre noi un om care s-a pus în slujba cetății, a culturii și a valorilor administrative, culturale și spirituale românești, un gospodar desăvârșit, un om de o mare generozitate sufletească, un prieten al oamenilor și al animalelor, un om foarte drag sufletului meu, nașul de botez al fiului meu.
Condoleanțe familiei greu încercate !

Drum lin spre marea trecere, prieten drag!

Dumnezeu să aibă în pace sufletul tău, să te ierte de toate păcatele și să îți mântuiască sufletul, Nașu’!” a mai transmis Florin Epure, directorul Direcției de Cultură Vâlcea.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate!