Dragoș Andrei Marghescu este elev în clasa a X-a la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Capitală. Adolescentul se declară pasionat de fotografie, natură și un iubitor de patrie. Vacanţele de vară petrecute la bunici, în comuna Valea Mare, judeţul Vâlcea, l-au fascinat atât de tare încât s-a hotărât să promoveze peisajele din zonă. În primul videoclip de prezentare a comunei Valea Mare a realizat un colaj de fotografii, urmând ca în cel de-al doilea să prezinte un colaj de videoclipuri. Îmbinarea dintre modernism şi autentic, întâlnită în videoclipurile de promovare ale lui Andrei, este cu siguranţă una inedită. Noua generaţie ne demonstrează că atunci când există talent şi pasiune, graniţa dintre nou şi vechi nu mai există. Cei care îi critică ar trebui să fie mai permisivi şi să încerce să vadă lucrurile şi din perspectiva lor. Ar putea avea o surpriză.
Iată care este descrierea videoclipului postat de Andu pe contul de Youtube:
“Vă prezint noul meu proiect intitulat “Sufletul Satului-VLM2016” care reprezintă continuarea videoclipului de anul trecut “VLM2015”. Prin această a doua parte mi-am propus să readuc într-o lumină nouă viaţa la ţară, așa cum am trăit-o zi de zi în comuna Valea Mare, din judeţul Vâlcea, pe durata întregii mele șederi din vacanţa de vară, la bunici. Iubesc enorm aceste locuri și nu voi renunţa niciodată la ele. Mi-am dorit să prezint imagini ce arată satul românesc autentic, oamenii din zonă și jocurile copilăriei. Eu cred că veșnicia s-a născut la sat. Liniştea satului îmi este pansamentul ce îmi vindecă toate rănile produse de agitaţia şi stresul din oraș. Nu toţi știu să guste momentele trăite în mediul rural, mai ales tinerii din generaţia mea dominată de tehnologie și de stiluri vicioase de viaţa, sau pur şi simplu oameni care au fost nevoiţi să își părăsească meleagurile în dauna orașelor sau ţarilor străine. Pentru toţi aceștia, sper ca prin acest proiect să le aduc un gând bun sau să le reaprind în suflet flacăra copilăriei. Dar ca și în prima parte, repet faptul că fac asta în primul rând pentru mine şi pentru nimeni altcineva, normal că sunt subiectul meu preferat, și mă întreb după fiecare proiect oare cât am băgat la cap. Trebuie să existe un ideal în care să te identifici, ceva pentru care ești dispus să te sacrifici. Nu fugi de ceea ce ești, ce simţi şi ce reprezinţi! Îi mulţumesc din nou prietenului meu Andrei Văleanu, care m-a ajutat în realizarea videoclipului și tuturor care m-au susţinut încă din prima zi, nu sunt mulţi…poate sunt mai diferit, dar știu că am drumul meu, vise, speranţe, principii…singur într-un continent de gânduri. Bun venit în lumea mea! Vizionare plăcută!”
Lasă un comentariu