Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vădineanu e convocată la naţională

După Trofeul Carpaţi care a avut loc la Cluj-Napoca, noul tehnician al echipei naţionale de handbal feminin, Tomas Ryde, are o a doua acţiune alături de tricolore. În perioada 14-19 aprilie, naţionala feminină de handbal se va reuni într-un stagiu de pregătire şi socializare la Cheile Grădiştei. Pentru această acţiune, antrenorii Tomas Ryde şi Bogdan Burcea au convocat 20 de handbaliste din Liga Naţională. Vor fi lăsate acasă doar şase jucătoare importante: Neagu, Nechita, Ungureanu, Buceschi, Marin şi Ardean, toate angrenate în Liga Campionilor la handbal feminin. Şi de această dată din lot face parte şi handbalista de la HCM Râmnicu Vâlcea, Clara Vădineanu. Faţă de Trofeul Carpaţi noutăţile sunt destule: Melinda Geiger şi Patricia Vizitiu, neconvocate în ultima perioadă a mandatului lui Gheorghe Tadici, Iulia Curea care revine la lot pentru prima dată după ce a născut, Oana Manea, absentă la Trofeul Carpaţi, Maria Constatinescu şi Mădălina Zamfirescu.

Lotul României pentru acţiunea „Cheile Grădiştei”

portari: Dedu, Munteanu, Şerban
extreme: Hotea, Curea, Chiper. Pârvuţ
pivoţi: Manea, Chintoan, Pintea
linia de 9 metri: Brădeanu, Zamfirescu, Constantinescu, Perianu, Zamfir, Geiger, Vizitiu, L. Popa, Mihalschi, Vădineanu