Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: youngchess.com

Un vâlcean, cel mai tânăr mare maestru şahist din lume

Foto: youngchess.comJucătorul român de șah Bogdan Daniel Deac a devenit, la 14 ani, cel mai tânăr mare maestru internațional din lume, informează site-ul chessgames.com.

Bogdan Daniel Deac, din Râmnicu Vâlcea, a obținut a treia normă în cadrul Festivalul internațional de șah de la Zalakaros (Ungaria). La această competiție, aflată la ediția cu numărul 35, Bogdan Deac a reușit să obțină 6 puncte într-un turneu puternic unde media Elo a fost de 2.406 puncte.

Competiția a fost câștigată de marele maestru sârb Ivan Ivanisevic. Pe locul doi s-a clasat Levente Vajda, reprezentantul României.

Primele două norme au fost obținute de Bogdan Deac la Zalakaros, în 2015, și Graz Open, în Austria, în februarie 2016.

În palmaresul lui Bogdan Deac mai figurează și titlul de cel mai tânăr maestru internațional din lume, câștigat în 2014, la vârsta de 12 ani 10 luni și 15 zile.

Bogdan Deac are dublă legitimare la Clubul Sportiv Universitar Ploiești și la Șah Club Râmnicu Vâlcea.