Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Șirineasa a pierdut primul meci „acasă”

Singura reprezentantă a Județului Vâlcea în Liga a III-a de fotbal, CS Șirineasa, a pierdut primul meci pe propriul teren în acest sezon. Elevii lui Gabriel Mangalagiu au cedat la limită, 0-1, în fața formației Concordia II Chiajna dar au rămas în partea superioară a clasamentului. Oaspeții au venit la Șirineasa cu mulți fotbaliști de la echipa mare care joacă în Liga I și au reușit să deschidă scorul încă din prima repiză și să intre la vestiare în avantaj. Repriza secundă a întâlnirii a fost dominată clar de vâlceni care au ratat multe ocazii și o lovitură de la 11 metri prin căpitanul echipei, Leo Săraru. Scorul nu s-a mai modificat, însă și oltenii au pierdut prima partidă de pe propriul teren din această stagiune. În următoarea etapă, CS Șirineasa joacă în deplasare, pe terenul principalei favorite la promovare, SCM Pitești, formație antrenată de fostul internațional, Nicolae Dică.