Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pelici: „Remiza este rezultatul just”

După meciul de la Arad, unde CSM Râmnicu Vâlcea a „smuls” un punct, antrenorul vâlcenilor, Alexandru Pelici, face o analiză pertinentă a echipei sale.

Tehnicianul consideră că a făcut mişcări esenţiale şi inspirate, însă crede că echipa sa nu merita victoria, iar rezultatul de egalitate este cât se poate de corect. Cu toate acestea, Pelici îşi încurajează şi îşi felicită elevii.

„Știam că ne așteaptă un meci greu. UTA, deși e nou promovată, nu arată deoc asta la nivel de exprimare în teren. Așa cum am mai spus și înainte de meci, arădeni îmbină excelent experiența cu tinerețea. În plus, are un antrenor pasionat, preocupat de meseria sa. Îl felicit pentru ceea ce a realizat aici și în special pentru cum a arătat echipa sa la meciul de Cupă, cu Pandurii Târgu Jiu. A rezultat un joc disputat, cu multe faze de poartă, de-o parte și de cealaltă. Cred că spectatorii, dincolo de faptul că au plecat mâhniți fiindcă echipa favorită nu a câștigat, au asistat la un meci frumos, spectaculos. Ocazii mari au fost pe tot parcursul meciului. Am avut și noi, și ei, dar parcă balanța s-a înclinat puțin spre noi în parte a doua. Pe undeva, s-a văzut că UTA a jucat 120 de minute în Cupă, pe când noi doar 90. Lor le-a lipsit în special prospețimea la finalizare. Noi am riscat, ne-au ieșit schimbările și, până la urmă, am obținut un punct meritat. Îmi felicit jucătorii pentru muncă și efort, dar aceleași felicitări le merită și gazdele. Sperăm să ne revedem în play-off, cred că și o echipă și alta merită să ajungă acolo după cele văzute în meciul de azi. Chiar dacă am rămas în zece, am sperat că putem marca la acel ultim corner. Am urcat jucătorii cu talie în careu și am fost aproape de gol. Dar, poate, era o victorie nemeritată. Să nu uităm, însă, că am pierdut nemeritat două puncte acasă cu Chindia, așa că nu ne miram dacă astăzi fotbalul ne-ar fi dat înapoi ceea ce ni se cuvenea în urmă cu o săptămână. Dar, repet, remiza este rezultatul just” – a spus Alexandru Pelici, citat de sportarad.ro.