Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

New CSM arată bine!

• formaţia din Zăvoi a obţinut încă două succese clare în meciurile amicale

Noua echipa a CSM Râmnicu Vâlcea arată din ce în ce mai bine. Elevii lui Aalex Pelici, Roberto Ivan şi Roby Tufişi a susţinut alte două meciuri amicale pe care le-a câştigat la pas. „Viperele albastre” au jucat o dublă manşă contra Metalurgistului Cugir, grupare care are ca obiectiv accederea în eşalonul secund şi au reuşit să înscrie nu mai puţin de nouă goluri.
CSM Râmnicu Vâlcea a jucat al treilea meci amical al verii, pe propriul teren, în compania echipei de eşalon trei, Metalurgistul Cugir. Şi de această dată tehnicianul Alexandru Pelici a decis să-i introducă în teren pe toţi fotbaliştii pe care i-a avut la dispoziţie. După 90 de minute bune, formaţia din Zăvoi s-a impus cu scoul de 4-1. Scorul a fost deschis de Dragoş Firţulescu, care a primit o pasă de la juniorul Petrescu şi a punctat la colţul scurt, după o acţiune personală perfectă. Oaspeţii au egalat la 1 dar a fost un simplu foc de paie. Echipa nostră a revenit în avantaj după o lovitură liberă executată de Andrei Neagoe, mingea fiind deviată inteligent, cu capul, de Lucian Iordache. În scurt timp s-a făcut 3-1, Alex Ionescu punctând cu un şut sec, din interiorul careului. Tabela de marcaj a fost închisă de Radu Georgescu, fotbalistul venit de la Flacăra Horezu fiind la a doua reuşită pentru echipa noastră.
Alex Pelici a început în formula: Dr. Geantă – Deaconescu, Cucui, Stoica, A. Marin – D. Dumitraşcu, Iordache, Firţulescu, Vasile, Petrescu – Voinea. Pe parcursul meciului au mai intrat: Dozescu – Bratu, Pârvulescu, M. Ion, Piscanu, Staicu, Neagoe, Al. Ionescu, Bogdan Geantă, Preda şi R. Georgescu. Fotbaliştii echipei noastre au „recidivat” şi în meciul retur jucat în deplasare. CSM Râmnicu Vâlcea s-a impus cu scorul de 5-1, stabilit încă de la finalul primei reprize. Primul gol al partidei i-a aparţinut lui Andrei Neagoe, din lovitură de la 11 metri, după un fault în careu la Bebe Vasile. Nu a trecut mult şi a picat şi golul al doilea, reuşit de Alex Ionescu, după un şut sec din interiorul careului. Nici „vulpoiul” Marius Staicu nu a ratat ocazia de a puncta, pentru 3-0, după ce a recuperat mingea din mijlocul apărării adverse şi nu a greşit ţinta, singur cu portarul advers. După ce gazdele au redus din handicap şi au marcat golul de onoare, Neagoe a făcut 4-1, după ce a şutat puternic şi a reluat în plasă mingea respinsă de portarul advers. Tabela a fost închisă de juniorul Marin Ion Auraş, după o acţiune personală de toată frumuseţea.
Tehnicianul formaţiei noastre, Alex Pelici, a folosit următorul unsprezece: Fildan – Oc. Vasile, I.Stoica, Pârvulescu, Bratu, Ionescu – Neagoe, Iordache – Firţulescu, Georgescu – Staicu. Pe parcursul meciului au mai intrat: D. Geantă, Deaconescu, Cucui, A. Marin, Dumitraşcu, Petrescu, Voicea, B. Geantă, Piscanu, Preda, Ştefan, Preda, şi Luduşan.
Următorul meci de pregătire pentru echipa noastră va avea loc tot în deplasare, cu FC Olt Slatina, pe 12 august, după care fotbaliştii echipei noastre intră în cantonament la Măciuca şi vor pregăti întâlnirea cu Rapid Bucureşti, pe 15 august. Ultima verificare va avea loc în Zăvoi, acolo unde Dragoş Firţulescu şi compania vor întâlni pe FC Olt Slatina, pe 22 august, la o săptămână înainte de startul campionatului. Altfel, abia pe 14 august Federaţia Română de Fotbal va anunţa programul turului de campionat al eşalonului inferior.

Pelici e mulţumit

Alex Pelici este mulţumit de evoluţia elevilor săi din această vară. „Mă bucură faptul că reuşim să înscriem, am făcut-o în toate cele patru jocuri amicale. În plus, avem şi alte situaţii clare de a marca. E bine şi că reuşesc să înscrie fotbalişti tineri, de care vom avea foarte mare nevoie, născuţi în 96 sau mai tineri. Mă bucură şi jocul fotbaliştilor născuţi 97, Bratu şi Petrescu. E bine ca lumea să ştie că sunt aici fotbalişti tineri crescuţi în curtea CSM-ului care iată că bat la porţile afirmării. Mă îngrijorează faptul că am primit goluri în meciurile cu Juventus Bucureşti şi Metalurgistul Cugir, în plus adversarii au avut şi alte ocazii. Încă putem pune asta pe seama oboselii acumulate în cantonament. Avem timp să eliminăm problemele până la startul sezonului. Una peste alta e bine, nu pot să fiu nemulţumit dacă am învins în trei meciuri din trei”, spune tehnicianul orădean.