Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jandarmii sunt pregătiţi pentru meciul de sâmbătă, dintre „U” Cluj şi CSM Râmnicu Vâlcea

Efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre F.C. Universitatea Cluj și C.S.M. Râmnicu Vâlcea, care se va disputa sâmbătă, 14 mai a.c., pe stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, începând cu ora 11:00.

4 suporteri ai echipei F.C. Universitatea Cluj au interdicție de a participa la meciul de fotbal, ne anunţă jandarmii clujeni printr-un comunicat de presă.

La ambele meciuri, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.

De asemenea, jandarmii clujeni trimit si câteva recomandări suporterilor ambelor echipe: „Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice. Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca informează suporterii că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice așadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.

Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum ți refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de protecție și pază sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.

Este interzis accesul în stadion cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecționate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanții la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive”.