Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Interviu: „Melcul” revine în forţă!

Iosif Melcea mai are de aşteptat puţin până la revenirea pe teren după un sezon întreg de inactivitate sportivă

Fotbalistul vâlcean, Iosif Melcea, a trecut cu bine peste o perioadă lungă şi grea pricinuită de o accidentare la ligamente, o intervenţie chirurgicală şi apoi o recuperare dureroasă întinsă pe multe luni. În luna februarie a acestui an, „Melcul” a suferit o intervenţie chirurgicală la Spitalul Militar din Bucureşti, operaţia fiind efectuată de un cunoscut chirurg, Ioan Codorean. Iosif Melcea a fost un jucător de bază al Damilei Măciuca, în urmă cu două sezoane, dar s-a accidentat în pauza competiţională din vara trecută şi nu a putut juca nici măcar un minut în campionatul 2013-2014. Iosif s-a născut pe 14 iunie 1986 la Râmnicu Vâlcea, joacă pe postul de mijlocaş şi este cotat de site-ul www.transferkt.com la 88.000 de euro. Şi-a început cariera sportivă la grupele de copii şi juniori ale Clubului Sportiv Şcolar din Râmnicu Vâlcea şi timp de un sezon a evoluat în Liga a IV-a la Tineretul Râmnicu Vâlcea. A mai jucat pentru FC Olt şi Mureşul Deva. „Melcul” este un mijlocaş cu o tehnică excelentă, bun pasator, joacă în spatele vârfurilor. Fin dribleur, are viziune în joc şi declanşează atacuri surprinzătoare. Poate evolua şi ca fundaş sau mijlocaş dreapta.

Ghinionistul accidentărilor

Fotbalistul de 28 de ani a fost urmărit în permanenţă de accidentări. În anul 2006, s-a accidentat într-o partidă amicală cu formaţia maghiară Szolnok. Un fundaş ungur a intrat prin alunecare la atacantul vâlcean, însă Iosif a continuat meciul fiind încălzit. După terminarea partidei piciorul micuţului atacant s-a umflat. Diagnosticul a fost entorsă de gradul trei şi i s-a aplicat o atelă ghipsată. Din cauza acestei accidentări a lipsit de pe teren aproape o lună de zile ratând astfel primele trei etape ale campionatului. Doi ani mai târziu, în 2008, Melcea a suferit o fisură la osul calcaneu, exact înainte de începere a returului de campionat pe care l-a ratat. Acum cinci ani a pierdut o mare parte a campionatului din cauza unei întinderi serioase iar la puţin timp după ce a revenit a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi a fost operat la Spitalul Floreasca. Accidentarea l-a ţinut departe de teren mai bine de o jumătate de an. În acea perioadă se spunea că de serviciile lui se interesau echipe importante ale fotbalului românesc.

„Mi-a fost greu în tribună”

– Cât de greu a fost să stai în tribună, să vezi un campionat întreg de sus nu din teren?
– Nu pot să îţi exprim în cuvinte… A fost foarte greu. E puţin spus poate. Îţi dai seama că îmi venea să intru să joc, din păcate nu era posibil.
– Îţi pare rău că ai ratat şansa să mai lucrezi încă aproape un campionat cu Niculescu?
– Am lucrat cu Claudiu o jumătate de an. În toată perioada de accidentare a fost alături de mine, m-a susţinut şi m-a încurajat. Am avut o relaţie foarte bună cu el, lucru pentru care ţin să-i mulţumesc.

„Sunt gata de luptă”

– Ai trecut cu bine peste accidentare şi operaţie, te simţi gata să o iei de la capăt într-un fel?
– Sunt pe ultima sută de metri cu recuperarea. Şi da, mă simt foarte bine şi pot să o iau de la capăt. Probabil într-o lună mă voi putea antrena normal. Ambiţia mea e foarte mare. Sunt gata de luptă, una peste alta.
– Cum ai văzut campionatul trecut, se putea mai mult? Putea CS Municipal să termine pe una din primele două poziţii ale clasamentului final?
Întotdeauna se poate mai mult, mereu e loc de mai bine. Cred că toată echipa a dat tot ce a fost mai bun. Din păcate, se întâmplă ca lucrurile să nu depindă doar de noi fotbaliştii.
– Înţeleg unde baţi. Chiar, voi încă mai speraţi la o decizie favorabilă care să vină eventual de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv?
– Eu unul sincer da, încă mai sper dar este foarte greu, ştiu asta. Legal avem toate şansele din punctul meu de vedere, avem dreptul de a juca în Liga I. Dar nu ştiu ce se va întâmpla, asta chiar nu depinde de noi.
– Cum vezi campionatul viitor, ne batem la promovare cu Timişoara, asta normal dacă vom juca tot în Liga a II-a.
– Ca de fiecare dată este foarte greu să ajungi sus şi să rămâi acolo. Cu încredere, muncă multă şi sprijin sigur vom ajunge acolo unde ne dorim, adică în primul eşalon!

„Îi rog pe suporteri să fie alături de noi”

– Ce mesaj ai pentru iubitorii fotbalului din Râmnicu Vâlcea înainte de startul noului sezon competiţional?
– Pentru spectatori am un mesaj, îi rog să vină în număr cât mai mare la meciurile noastre şi să ne susţină pentru că avem nevoie de ei la fiecare meci. Suntem dependenţi de sprijinul din tribune, mai ales în momentele dificile prin care, inevitabil, trece orice echipă.