Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Interviu: „Îmi doresc pentru toată cariera antrenori ca Alex Pelici”

Ionuţ Marian speră să joace pentru naţionala de juniori după ce a fost convocat la cea de juniori

Ionuţ Marian este unul dintre fotbaliştii de bază ai echipei de juniori republicani A de la CSM Râmnicu Vâlcea, care a reuşit performanţa de a juca în finala Cupei Federaţiei la fotbal. Ionuţ a fost convocat de câteva ori şi la echipa naţională de juniori şi speră să ajungă şi la echipa „mare” a României.

– Este sezonul în care ai debutat pentru echipa de seniori. Sperai să ai această şansă? Cum a fost debutul?
– Normal că mi-am dorit foarte mult să debutez pentru echipa de seniori, a fost un vis pe care l-am realizat. Cred că am muncit mult pentru şansa care care mi-a fost oferită. Îi mulţumesc domnului Alexandru Pelici, întregului staf şi oficialilor clubului care au avut încredere în mine. A fost un debut reuşit de care îmi voi aminti toată viaţa.

– În câteva fraze cum ai caracteriza parcursul echipei din campionatul trecut?
– La CSM a fost un lot format din fotbalişti de calitate, unii cu experienţă mai mare, alţii cu mai puţină experienţă, toţi încă de mare caracter. Rezultatele nu au fost cele pe care le-am dorit, se putea mai mult.

– Cum a fost lupta din campionatul de republicani?
– A fost o luptă dificilă, contra unor echipe bune. Ne-am descurcat destul de bine. Am avut un meci cheie, la Craiova, unul cu probleme despre care nu vreau să mai vorbesc. Acolo s-a decis locul doi pe care noi îl puteam ocupa şi puteam juca la turneul final. Am ajuns, însă, în finala Cupei Federaţiei, ceea ce cred că este operformanţă notabilă.

– Deja sunt suporteri care te compară cu diversi fotbalişti. Crezi că ai un stil de joc asemănător cu un jucător cu nume?
– Eu cred că am un stil de joc asemănător cu Eden Hazard. Trebuie să muncesc mult, însă. Mă voi antrena din ce în ce mai mult pentru a-i mulţumi pe tehnicienii alături de care voi lucra în continuare. De asemenea, vreau să-i mulţumesc pe suporteri, să le intru la inimă vâlcenilor.

– Vâlcea nu are echipă în Liga I de 28 de ani. Crezi că e momentul să revenim acolo?
– Eu cred că aşteptarea nu va mai dura mult. Cert este că Vâlcea ar merita din plin o formaţie în Liga I.

– Care e tipul antrenorului cu care îţi place să lucrezi?
– Alexandru Pelici este antrenorul de care am rămas impresionat enorm şi îmi doresc astfel de tehnicieni în toată cariera mea. Nu spun asta pentru că este antrenorul principal de la CSM, pur şi simplu mi-au plăcut metodele dânsului şi modul în care reuşeşte să dea încrederea necesară fotbaliştilor tineri, aflaţi la începutul carierei în fotbalul mare.

– Actuala echipă de juniori republicani A poate să dea mulţi jucători în fotbalul mare?
– Această echipă are foarte mulţi fotbalişti talentaţi. Nu a fost o întâmplare că s-au reuşit performanţe bune în acest sezon. Eu cred că mulţi dintre componenţii formaţiei pot ajunge să joace fotbal la nivel înalt.

– Ce înseamnă pentru tine convocările la echipa naţională?
– Pentru mine convocăriile la echipa naţională au însemnat enorm de mult în carieră. Sper să ajung să joc şi pentru echipa de seniori a României, probabil este visul oricărui fotbalist român.

– Ai un mesaj pentru iubitorii de fotbal din Vâlcea?
– Îi rog pe suporterii vâlceni să susţină pe CSM şi să fie aproape de echipă. E mare nevoie de sprijinul venit din tribune. Fotbalul se joacă pentru spectatori!