Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HCM începe seria infernală!

Duminică, elevele lui Dumitru Muşi întâlnesc pe propriul teren pe Corona Braşov şi vor să furnizeze marea surpriză

Handbalistele de la HCM Râmnicu Vâlcea vor juca duminică un meci crucial pentru îndeplinirea obiectivului de accedere în turneul de play-off al acestui sezon. După ce au pierdut neaşteptat în runda precedentă, la Constanţa, elevele lui Dumitru Muşi încep o serie de trei partide infernale. În prima dintre ele în sala Traian vine vicecampioana României en-titre, Corona Braşov, echipă care, însă, nu mai are forţa din sezonul trecut şi poate să fie învinsă. În meciul disputat în tur, oltencele nu au contat în cele 60 de minute şi au părăsit terenul cu o înfrângere usturătoare, 40-22, după o dispută în care ardelencele nu s-au forţat la maximum.

Atenţie la „Mica”

Fără doar şi poate, Corona Braşov se bazează pe forţa grupului, în condiţiile în care nu a putut face transferuri spectaculoase ca în cazul primelor două clasate din Liga Naţională, HCM Baia Mare, respectiv CSM Bucureşti. Braşovencele au avantajul că şi-au păstrat în mare jucătoarele şi, în plus, nu s-au făcut schimbări la nivel de bancă tehnică. Jocul Coronei este în jurul handbalistei cu cea mai mare experienţă, Aurelia „Mica” Brădeanu, care a fost şi căpitan al Oltchimului. Alte jucătoare periculoase sunt Laura Chiper, Camelia Holtea sau Oana Bondar dar şi Adriana Ţăcălie, şi ea cu junioratul făcut la Oltchim şi cu un titlu de Liga Campionilor, cucerit cu Buducnost Podgorica. Pentru a reuşi surpriza, HCM trebuie să facă 60 de minute perfecte şi să aibă o apărare la sânge, eventual avansată, care de multe ori le incomodează pe ardelence. Interesant este că oaspetele vin cu un moral destul de prost, după ce au fost eliminate clar din cupele europene, după dubla manşă contra rusoaicelor de la Astrakhan Astrakhanocka.

Lotul echipei Corona Braşov (antrenor Bogdan Burcea):

Denisa Dedu, Ana Maria Mîrcă Olariu (portari), Oana Apetrei, Aurelia Brădeanu, Mihaela Briscan, Marinela Burghel, Laura Chiper, Oana Cîrstea, Camelia Hotea, Andreea Pricopi, Daniela Rațiu, Adriana Țăcălie, Nicoleta Tudor, Florina Zamfir, Oana Bondar, Nicoleta Dincă

Ţinem pumnii Zalăului

Un alt meci important al rundei va avea loc la Zalău, acolo unde oficialii vâlceni speră ca trupa fostului selecţioner, Gheorghe Tadici, să câştige în faţa ploieştencelor de la CSM. În acest moment, HCM are de recuperat un punct faţă de ploieştence dar diferenţa se poate mări în cazul în care CSM nu pierde în Sălaj. Există şi o variantă în care trupa lui Dumitru Muşi revine pe loc de play-off, dacă se impun în meciul contra Coronei şi Ploieştiul nu câştigă la Zalău. Cea mai echilibrată partidă a rundei va avea loc pe terenul moldovencelor de la HCM care primesc vizita campioanei en-titre, HCM Baia Mare. Şi la subsolul clasamentului are loc un derby, Mureşul Târgu Mureş, ultima clasată, urmând să primească vizita penultimei din Liga naţională, Universitatea Jolidon Cluj.

Programul etapei:

SC Mureşul Tg. Mureş – „U” Jolidon Cluj
CSM Unirea Slobozia – SCM Craiova
HC Zalău – CSM Ploieşti
HC Dunărea Brăila – CSM Cetate Devatrans
CSM Bucureşti – „U” Neptun Constanţa
HCM Râmnicu Vâlcea – ASC Corona Braşov
HCM Roman – HCM Baia Mare