Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Etapele decisive ale CSM-ului

Gruparea din Zăvoi mai are doar şanse teoretice de promovare dar trebuie să obţină multe puncte din întâlnirile din 2014 cu Poiana, Şoimii, CS Mioveni, ACS Poli, Metalul şi FC Bihor

Fotbaliştii de la CS Municipal au avut parte de două săptămâni libere pentru că au stat în etapa cu numărul 10. Runda nu a fost una deloc cu noroc pentru elevii lui Erik Lincar, care au ajuns pe poziţia a şasea a clasamentului, la doar două puncte distanţă de zona care duce în play-out şi unde formaţiile se luptă pentru evitarea retrogradării.

Ce şanse de promovare mai sunt

Şansele de promovare ale „viperelor” sunt în acest moment doar teoretice. Vâlcenii sunt la 11 puncte distanţă de lidera clasamentului, Metalul Reşiţa şi la 9 de a doua clasată, ACS Poli. Vă reamintim că la finalul acestui sezon competiţional promovează doar ocupanta locului I la finalul partidelor din play-off. Reşiţenii vor sta şi ei sâmbătă, în ultima rundă a turului de campionat şi, cel puţin teoretic, distanţa faţă de ei poate ajunge la numai opt puncte. Pentru a mai ajunge în Liga I la finalul sezonului, elevii lui Erik Lincar au nevoie de un parcurs aproape perfect în sezonul regulat şi apoi de unul perfect în play-off pentru a remonta punctele.

Etapele decisive

În runda de final a turului de campionat, CS Municipal va evolua pe propriul teren în faţa unui adversar incomod, Fortuna Poiana Câmpina, formaţie care în runda precedentă a învins pe CS Mioveni fără drept de apel, cu 3-0. Pentru „vipere” succesul este obligatoriu, în caz contrar urmând să îşi pună în pericol şi participarea în turneul de play-off. Apoi, în etapa de debut a returului, vâlcenii au parte, tot „acasă”, de un adversar accesibil, Şoimii Pâncota. Cu şase puncte din şase posibile, municipalii vor avea un moral ridicat înainte de derby-urile cu CS Mioveni şi ACS Poli Timişoara (ambele în deplasare) şi Metalul Reşiţa (pe propriul teren). Dacă şi din aceste etape elevii lui Lincar scot măcar opt puncte, îşi asigură un loc în play-off şi pot spera la promovare. În fine, dacă timpul o să fie unul favorabil, CSM mai joacă în 2014 pe terenul echipei FC Bihor Oradea, ultima clasată în Seria de Vest a eşalonului inferior. Este posibil, însă, ca acest meci să fie câştigat la masa verde de formaţia din Zăvoi, orădenii fiind la un pas să se retragă din campionat. Oficialii de la FC Bihor au anunţat că nu au banii necesari pentru a organiza meciul de pe propriul teren din etapa viitoare. În cazul puţin probabil în care retragerea o să fie anunţată înainte de ziua de sâmbătă, rezultatele formaţiei orădene se anulează, ceea ce ar fi în avantajul oltenilor care au remizat în meciul direct din Zăvoi, 0-0. Atunci FC Bihor era antrenată de Alexandru Pelici, tehnician care între timp şi-a dat demisia.

Victorii prezivizile

Metalul Reşiţa şi Politehnica Timişoara continuă, cot la cot, lupta pentru accederea în Liga I. Elevii lui Daniel Opriţa s-au deplasat la Caransebeş pentru meciul cu echipa locală care a şi reuşit să conducă. Până la urmă Metalul a întors rezultatul de pe tabela de marcaj şi s-a impus cu 3-1. Şi ACS Politehnica Timişoara a plecat cu toate punctele de pe terenul arădenilor de la Şoimii Pâncota, după 90 de minute plictisitoare în care bănăţenii au marcat o singură dată şi apoi s-au mulţumit să conserve rezultatul. Alte două partide au avut ca şi protagoniste formaţii din partea a doua a ierarhiei Seriei de Vest, FC Olt şi Unirea Târlungeni trecând de Olimpia Satu Mare, respectiv FC Bihor Oradea. Slătinenii sunt în revenire de formă şi nu au renunţat la ideea de a participa în turneul de play-off. FC Olt va juca în runda viitoare la Timişoara cu Poli, acolo unde ar putea să furnizeze o surpriză notabilă.

Rezultate:

FC Olt Slatina – Olimpia Satu Mare 2-1
Unirea Tărlungeni – FC Bihor Oradea 1-0
FC Caransebeş – Metalul Reşiţa 1-3
Fortuna Poiana Câmpina – CS Mioveni 3-1
Şoimii Pâncota – ACS Poli Timişoara 0-1
CSM Râmnicu Vâlcea a stat