Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM vrea să rezolve salvarea la Târlungeni

CSM Râmnicu Vâlcea are şansa să rezolve problema salvării de la retrogradare încă din debutul turneului de play-out. Viperele Albastre au debutat cu un succes în prima rundă, 2-0 cu Metalul Reşiţa şi snt acum la şapte puncte distanţă de poziţia a treia care duce la barajul de salvare. În plus, una dintre combatante, Universitarea Cluj, este aproape de faliment caz în care vor mai retrograda direct doar două formaţii dintre care una este deja cunoscută, reşiţenii de la Metalul având minus 11 puncte. Sâmbătă, de la ora 11.00, elevii lui Adrian Dulcea merg la Târlungeni pentru întâlnirea cu Unirea din localitate şi sunt favoriţi la cucerirea celor trei puncte puse în joc.

În disputele jucate în sezonul regulat, CSM s-a impus de două ori, şi în deplasare şi pe propriul teren. Formaţia noastră nu se va putea baza în acest meci pe juniorul Andrei Luduşan, care a contactat una din bolile „copilăriei” şi va trebui să stea în carantină aproape zece zile. În rest, tot lotul este valid şi Dulcea are mai multe variante pentru primul unsprezece. „Trebuie să fim foarte atenţi la următoarele meciuri, să încercăm să creştem de la joc la joc şi să reuşim să ne asigurăm salvarea de la retrogradare cât mai repede.

În primul rând urmăresc să facem noi ceea ce trebuie. Dacă reuşim să câştigăm cât mai multe meciuri restul nu contează. Eu în general sunt preocupat de ceea ce facem noi nu de ceea ce fac alţii”, spune tehnicianul Adrian Dulcea.