Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trei chinezi au fost prinşi că locuiau ilegal în Vâlcea

Au intrat în România pentru a face afaceri pe o perioadă determinată de timp şi nu au mai plecat. Este vorba de trei chinezi, care s-au stabilit în judeţul Vâlcea, deşi vizele lor de scurtă şedere expirase de mult. Zilele trecute însă, poliţiştii de la Biroul pentru Imigrări Vâlcea i-au depistat pe cei trei cetăţeni din China, ce au vârste cuprinse între 18 şi 57 de ani, şi eu emis pe numele lor decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care aceştia sunt obligaţi să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Mai mult, cetăţenii chinezi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în cuantum de 1.200 lei.