Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TEODORA A MURIT! Înmormântarea va avea loc duminică!

Bebeluşul de 11 luni, din Râmnicu Vâlcea, care a ajuns la spitalul Marie Curie din Bucureşti în stare gravă, a decedat. După 3 săptămâni de comă profundă, inima micuţei Teodora a încetat să mai bată, în ciuda extraordinarelor eforturi ale medicilor, dar şi ale părinţilor ei, care au vegheat-o, ceas de ceas.

Deşi în ziua de Sfântul Ilie, micuţa şi-a mişcat picioruşele, dându-le părinţilor speranţa că şi-ar putea reveni, din păcate, Teodora a pierdut lupta cu viaţa, decedând în data de 23 iulie 2015.

„Trupul micuţei Teodora a fost depus la capela cimitirului Sfântul Ion. Înmormântarea va avea loc duminica 26 Iulie 2015, ora 12.00” – au anunţat apropiaţii familiei.

La aflarea veştii că Teodora a murit, pe reţelele de socializare au curs sute de mesaje de condoleanţe.

Amintim că micuţa Teodora a ajuns în stare gravă la spitalul din Bucureşti, având enterocolită şi fiind infectată cu bacteria E.Coli. Părinţii acuză mai multe hipermarketuri din Vâlcea, printre care Billa şi Kaufland, de unde au cumpărat fructe. Aceştia susţin că pesticidele din fructele din comerţ i-au dat sistemul imunitar peste cap. Tot de la Vâlcea, la spitalul Marie Curie din Bucureşti, au ajuns în stare gravă încă trei bebeluşi, însă aceştia sunt deja vindecaţi şi externaţi.