Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ROMÂNII sunt aşteptaţi în Danemarca la cules de mazăre

Compania GREENPEAS din DANEMARCA va organiza în a doua jumătate a lunii decembrie 2014 în Slobozia, jud. Ialomiţa (data şi locaţia se vor stabili ulterior), o bursă locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol. Se oferă 100 de locuri de muncă pentru lucrători în agricultura – culegători de mazăre. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă asigură sprijin angajatorului danez în vederea promovării ofertei.

Durata contractului: 20 mai – 10 septembrie 2015. Program de lucru: 6 zile/săptămână, în medie 30 – 40 ore/săptămână.

Condiţiile de lucru sunt următoarele: Cazare în rulote cu dormitoare şi/sau în corturi aduse de lucrători. Se asigură spaţii pentru prepararea mâncării, Internet, wireless, duşuri, TV, maşini de spălat. Taxa de cazare pe lucrător/zi este între 5-8 euro, funcţie de tipul cazării. Transportul dus-întors România – Danemarca este în responsabilitatea lucrătorului.

Plata muncii este în funcţie de cantitate şi în acest sens lucrătorii trebuie sa fie motivaţi. Salariul este în jur de 0.6 euro/kg +12,5% bani de concediu. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu.

Cerinţe: limba engleză nivel mediu; vârstă minimă – 18 ani; experienţa în munca agricolă constituie un avantaj; lucrătorii trebuie să fie motivaţi şi flexibili in privința programului de lucru.

Informaţii suplimentare se găsesc pe website-ul www.greenpeas.dk.

IMPORTANT! Se trimite CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de email: [email protected].

OFERTA ESTE VALABILA PÂNĂ LA DATA DE 01.12.2014 !

Preselecţia persoanelor care au aplicat se face telefonic sau prin email de angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor pre-selectate se va face in timp util de consilierul EURES din cadrul AJOFM Ialomiţa. Selecţia va avea loc în a doua decadă a lunii decembrie, la Slobozia. Detaliile referitoare la dată, locaţia şi programul selecţiei vor fi trimise NUMAI persoanelor invitate. NU sunt admise alte persoane la interviu.

INFORMATII SUPLIMENTARE: Pe site-ul ANOFM: www. eures.anofm.ro sau la AJOFM VÂLCEA, str. Dacia, etaj III, Compartiment EURES, camera 4, tel. 0350/419.715