Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Raport TULBURĂTOR ce vizează copiii săraci şi din judeţul Vâlcea

Anul trecut, în mediul rural, 74% dintre familii nu le-au putut oferi copiilor o alimentație de calitate, iar unul din zece copii a mers la culcare flămând. Sunt doar două dintre concluziile unui raport tulburător al World Vision România. Copiii din mediul rural sunt expuși abandonului școlar, pentru că sărăcia îi trimite mai degrabă la muncă, dacât la școală. Mulți au rezulate școlare slabe, iar fenomenul de părăsire timpurie a studiilor, imediat după parcurgerea învățământului obligatoriu, este răspândit. Au o nutriție inadecvată și sunt expuși riscului de îmbolnăvire, arată cel mai recent studiu al asociației World Vision România. Unul dintre programele guvernamentale care ar trebui să îmbunătățească situația este “Masă caldă pentru elevi”, dar se află încă în faza pilot. Studiul mai arată și că sărăcia din zonele rurale defavorizate îi trimite pe copii la muncă, de la cele mai fragede vârste.

Studiului World Vision România – „Bunăstarea copilului din mediul rural, 2016” a analizat date culese din şase judeţe – Vaslui, Ialomiţa, Cluj, Dolj, Olt, Vâlcea – şi a inclus 2.200 de gospodării.
World Vision România a lansat proiectul „Pâine şi mâine” prin care se urmăreşte susţinerea copiilor defavorizaţi. Prin intermediul acestui program, prezent şi în judeţul Vâlcea, copiii primesc o masă caldă, compusă din felul întâi, doi şi desert. De asemenea, copiii sunt ajutaţi la teme și implicaţi în alte activități educative , timp de 2 ore, sub îndrumarea unui cadru didactic.

Asttel, copiii vor beneficia atât de necesarul de nutrienţi pentru o dezvoltare normală, cât şi de activităţi extraşcolare pentru continuarea învăţării şi fixarea noţiunilor, totul într-un mediu controlat şi stabil în cadrul şcolii. “Ținta noastră este să ajutăm 2.500 de copii, din zonele defavorizate ale județelor Dolj, Vâlcea și Vaslui. În aprilie 2016, am demarat etapa pilot a programului când 213 școlari, din 6 sate ale județelor Dolj și Vâlcea, au beneficiat de prima masă caldă la școală și de sprijin în realizarea temelor. Rezultatele încurajatoare pe care le-am avut ne-au determinat să extindem proiectul începând cu luna septembrie 2016, în alte 12 sate, inclusiv în județul Vaslui. Astfel că în acest moment sunt incluși în proiect 618 copii din 18 sate și continuăm să ne extindem în funcție de donațiile primite.” se arată în mesajul World Vision.

Iată care sunt satele, din judetul Vâlcea, cuprinse în acest proiect:

Satul Urşi, comuna Stoilești: 60 de şcolari
Satul Geamăna, comuna Stoilești: 12 de şcolari
Comuna Stoileşti: 30 de şcolari
Satul Bârsoiu, comuna Stoileşti: 12 şcolari
Satul Frânceşti, comuna Frânceşti: 65 de şcolari
Comuna Scundu: 42 de şcolari