Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto www.servuspress.ro

RÂMNICU VÂLCEA: Bebeluş găsit mort la gunoi în 2013, identificat abia în 2015

Foto www.servuspress.roÎn luna noiembrie a anului 2013, un bebeluş a fost găsit mort la groapa de gunoi a municipiului Râmnicu Vâlcea şi abia acum poliţiştii au reuşit să identifice identitatea copilului, dar şi pe cea a mamei denaturate.

Cadavrul copilului, în vârstă de doar câteva luni, a fost găsit pe banda de sortare a gunoiului menajer, înfăşurat într-o pilotă. Era o fetiţă de 63 de cm, pe corpul căruia nu au fost găsite urme de violenţă. Dar, ulterior, medicii legişti de la Spitalul Judeţean Vâlcea au descoperit, în urma necropsiei, că bebeluşul a murit în urma unei insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive şi a unei bronhopneumonii hemoragice acute.

A urmat o anchetă a poliţiştilor, care a durat mai bine de un an şi jumătate. Abia zilele trecute, oamenii legii au reuşit să afle că fetiţa, A.P., a fost născută la sfârşitul lunii iunie 2013, iar cea care i-a dat viaţă şi mai apoi a aruncat-o moartă la gunoi este Elena P. – 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea.