Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ministrul Sănătăţii: Medicamentele se vor ieftini

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu susţine că preţul medicamentelor se va micşora, iar noul catalog naţional al preţurilor va fi publicat după Paşti. „Preţul medicamentelor se va micşora. Noi, până la 20 martie, primim de la firme calculul pe care şi l-au făcut conform procedurilor în vigoare, adică minimul din cele 12 state. Ceea ce înseamnă că după ce primim noile preţuri de la companii, le verificăm şi imediat după Paşti va fi publicat noul catalog naţional cu preţuri mai mici”, a spus ministrul Banicioiu.

Conform legislaţiei în vigoare, preţul medicamentelor originale vândute în România trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament practicat în cele 12 ţări ale Uniunii Europene stabilite pentru comparaţie. Nicolae Bănicioiu a precizat că prin noua formulă de calcul a preţului medicamentelor, statul ar putea câştiga aproximativ 200 de milioane de euro.