Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Medicii de familie, obligaţi să plătească din buzunar reţetele eliberate abuziv

RECUPERĂRI. La finele lunii martie, conducerea CAS Vâlcea a depistat 10 medici de familie care au eliberat reţete compensate cu 90% unor persoane care figurau în baza de date a Finanţelor cu venituri suplimentare, în condiţiile în care legea permite acordarea acestor facilităţi doar pensionarilor cu venituri sub 700 lei. Tot potrivit legii, medicii respectivi vor fi obligaţi să achite diferenţa de 40% acordată abuziv, 40.500 lei (400 milioane lei vechi). Medicul Eugen Bădescu a fost declarat campion absolut, acesta are de dat înapoi 22 milioane de lei vechi, bani pe care-i va plăti din propriul buzunar.

Potrivit unei noi hotărâri de guvern, pensionarii cu un venit lunar sub 700 lei pot beneficia de  medicamente compensate cu 90%,  în limita unei singure reţete pe lună, în valoare de maximum 300 de lei, în baza unei declaraţii pe propria răspundere că nu au alte venituri. Medicii de familie refuză să ceară respectivele declaraţii pe motiv că nu sunt inspectori fiscali, conducerea CAS le-a transmis că nu are nimic împotrivă dacă vor să plătească diferenţa de 40% oferită abuziv. Statul îşi va recupera banii de pe reţetele eliberate fără declaraţiile pe propria răspundere fie de la beneficiari, fie de la medicii de familie.

Medicii de familie au luat în derâdere specificaţia respectivă şi au acordat reţetele compensate cu 90% fără declaraţia cu pricina. După prima verificare, CAS Vâlcea a depistat deja 10 medici de familie care au eliberat un număr record de reţete compensate cu 90%, fără declaraţii pe propria răspundere, unor persoane care aveau venituri suplimentare.La Vâlcea, diferenţa de plată ce urmează a fi plătită de cei 10  medici de familie se ridică la 40.500 lei,  jumătate din ea revenind unei singure persoane, medicului de familie Eugen Bădescu, care are de dat înapoi peste 22 milioane de lei vechi. Medicii de familie ar fi scăpat dacă CAS nu ar fi implementat Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), un sistem de date comun cu Finanţele Publice. Conducerea CAS Vâlcea susţine că medicii de familie, dar şi cei specialişti, psihiatrii în special, eliberează reţete scumpe, pe bandă rulantă, în baza unor diagnostice suspecte, neconfirmate în realitate.

După control, o parte din medicii găsiţi cu nereguli au cerut pacienţilor să completeze retroactiv aceste declaraţii. „Legea este destul de clară, compensarea pe lista B este de 90%, pentru persoanele care au sub 700 lei, fără alte venituri, pentru restul pensionarilor este de 50%. În SIUI  avem evidenţa persoanelor fizice care  realizează venituri, dacă nu luăm dela Finanţebaza lor de date care este mult mai extinsă. Am comparat datele cu reţetele compensate cu 90% şi am văzut că sunt unii care au venituri suplimentare. Am luat primii 10 medici care au sume foarte mari şi am găsit şi câteva persoane care erau înregistratela Finanţecu venituri suplimentare. Pe lista neagră avem numai 6  pacienţi care şi-au declarat în fals veniturile şi au beneficiat de reţete compensate cu 90%, dar se încadrau la reţete compensate cu 50%, restul este culpa medicului care nu a solicitat declaraţiile. În toate aceste cazuri diferenţa de 40% va fi plătită de medicul de familie, pentru toate reţetele date fără declaraţie pe propria răspundere. Valoarea totală a reţetelor compensate cu 90% este de 91.271 lei, iar diferenţa este de 40.500 lei. Recuperarea sumelor se va face de la medici, va fi mai complicat de recuperat de la pacienţi, pentru că pot da vina pe medic, că nu le-a spus.  În urma controlului s-au stabilit şi sumele ce urmează a fi plătite de fiecare parte: 345.000 lei de către medici şi 1.192 de către pacienţi. Din cei 10 medici găsiţi cu nereguli, unul singur a contestat procesul verbal, restul au făcut o procedură prealabilă de contestare a contestaţiei. Li s-au dat 30 de zile pentru plata sumelor imputate, după care li se vor opri direct. De plătit plătesc oricum. Statul cheltuieşte miliarde de lei pe tot felul de reţete compensate eliberate aiurea. În secţiile de psihiatrie este un adevărat jaf, avem localităţi unde 80% din populaţie este bolnavă cu capul şi necesită tratament foarte scump. Şi compensat… Noua lege stopează acest jaf, cine eliberează reţete aiurea plăteşte din buzunarul lui. Şi plătesc, pentru că şi-au dat seama că nu au alternativă”, a precizat Rodica Mărginean, şefa CAS Vâlcea.

DANA NEDESCU