Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu de proporţii în Bălceşti. Trei clădiri şi patru capre au ars

Gospodăria unui bărbat din Bălceşti, sat Goruneşti, a ars aproape în totalitate din cauza faptului că acesta a dat foc vegetaţiei uscate şi apoi nu a supravegheat-o. Astfel, prima dată a luat foc un şopron din lemn, însă din cauza materialelor combustibile, flăcările s-au extins la alte trei clădiri, una dintre ele aparţinând unui vecin. Incendiul s-a produs în data de 18 martie a.c., la ora 07.59, iar până la stingerea flăcărilor de către pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au ars un pătul construit din lemn pe o suprafaţă de opt mp., un grajd de animale în suprafaţă de 25 mp., patru capre, un perete din lemn din magazia învecinată, 1,5 t lemne de foc, şi 4 ml. de gard. „După aproximativ o oră şi jumătate de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la casele situate în apropiere. Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanşat de la folosirea focului deschis pentru igienizarea terenului de resturile vegetale. Conform estimărilor, valoarea pagubelor totalizează aproximativ 10.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate aproximativ 150.000 de lei” – se arată într-un comunicat al pompierilor vâlceni.