Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

În această vară, D.J.S.T. Vâlcea a reuşit să aducă zâmbetul pe chipul copiilor defavorizaţi

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, anul acesta, ca şi în ceilalţi ani, şi-a asumat rolul de a crea amintiri plăcute, copiilor şi tinerilor care au ales să petreacă un sejur într-unul dintre cele trei centre de agrement, Cozia, Căciulata şi Brădişor, pe care le are în administrare.

Ca şi în alţi ani, şi anul acesta cele trei centre enumerate mai sus, au găzduit şi bucurat aproximativ 1500 de persoane, începând din data de 19 iunie, de la începutul vacanţei de vară şi până la data de 9 septembrie, când ultimul grup de tineri a părăsit tabăra, nevoit fiind să meargă să se pregătească pentru şcoală.

Amintiri sunt cele care rămân, astfel ca D.J.S.T. Vâlcea, în dorinţa de a se implica şi în viaţa celor mai puţin favorizaţi de viaţă, a trimis la mare, în staţiunea 2 Mai, la Centrul de Agrement Constanţa, aflat în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, aproape 150 de copii şi tineri defavorizaţi sau suferinzi.

“Acum că a venit toamna şi odată cu ea a început şi şcoală, le uram tuturor celor care sunt încadraţi într-o formă de învăţământ, mult succes!” se arată în comunicatul D.J.S.T Vâlcea.