Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dramă în familia soților Păunescu, din Fârtăţeşti, morți în Amatrice. Au îngropat un italian și nu pe Victor Păunescu

Catastrofa din Amatrice și numărul mare de persoane decedate a făcut ca autoritățile italiene să comită o eroare în cazul familiei Păunescu din Frâncești, județul Vâlcea.

În mod surprinzător, familia îndurerată a celor doi soți din localitatea Fârtăţeşti a rămas mută de uimire când a aflat sâmbătă că, de fapt, într-unul din sicrie nu era ruda lor, ci un cetăţean italian. De abia, astăzi, cadavrul adevăratului Victor Păunescu a ajuns în sat, unde tot astăzi a şi fost înmormântat.

Primarul comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, a declarat potrivit libertatea.ro că a aflat joi că s-ar putea ca autorităţile italiene să fi comis o eroare și să fi trimis pe altcineva, ceea ce s-a și confirmat. „Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, dar la ce mare a fost catastrofă în Italia, probabil s-a creat o confuzie. Sicriul a ajuns sigilat în România, iar joi am aflat că s-a făcut o greşeală. Trebuie făcute formalităţi pentru deshumarea cetăţeanului italian”, a explicat primarul din Fârtăţeşti. Acesta a subliniat că Primăria Fârtăţeşti a fost înştiinţată astfel, pe cale oficială, că în locul defunctului Victor Păunescu, a fost trimis un coşciug cu o altă persoană decedată în cutremurul din Italia.