Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CONCURS! Se caută un nou director la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv adjunct – Direcţia economică din cadrul.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

• studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;

• studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;

• vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

• 23 martie 2017, ora 10:00: proba scrisă;

• data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

• copia actului de identitate;

• formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;

• copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

• copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;

• cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);

• adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;

• declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.