Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Află în ce condiţii îţi poţi cumpăra o cartela pre-pay de la 1 ianuarie 2015

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 2 iulie a.c., prin vot final un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2011, prin care se va modifica din 1 ianuarie 2015 condiţiile de cumpărare a serviciilor de comunicaţii electronice. Mai exact, proiectul de lege detaliază care sunt datele necesare pentru identificarea unui abonat sau utilizator. Astfel, se precizează că acestea sunt numărul de telefon ori identificatorul serviciului de comunicaţii cu plată, în avans sau cu plata ulterioară, împreună cu numele, prenumele şi codul numeric personal, seria şi numărul documentului de identificare, respectiv ţara emitentă, în cazul cetăţenilor străini.

În aceste condiţii, de la începutul anului viitor, data la care reglementările aprobate de parlamentari ar urma să intre în vigoare, cartelele pre-pay vor putea fi achiziţionate doar cu buletinul. Măsura se va aplica şi persoanelor juridice, care vor trebui să prezinte, pe lângă buletin şi codul de identificare fiscală.

În proiectul de lege se precizează că în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, abonaţii şi utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice cu plata în avans pot opta pentru menţinerea serviciului şi încheierea de contracte scrise cu furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului a datelor necesare pentru identificarea lor sau pot renunţa la serviciile preplătite, cu restituirea proporţională a contravalorii sumelor achitate şi neutilizate corespunzătoare perioadei pentru care nu beneficiază de respectiva prestaţie.

De asemenea, spoturile Wifi şi alte metode de conectare publică la Internet, puse la dispoziţie de persoane juridice (de exemplu, de către un restaurant) vor trebui parolate, iar conectarea se va face tot pe baza prezentării cărţii de identitate, după care utilizatorul va primi parola.

Tot traficul va trebui înregistrat pe o perioadă de 6 luni, cu echipamentele şi cheltuielile persoanei juridice care oferă spotul Wifi. Dacă statul român nu solicită aceste date, ele trebuie distruse ireversibil, în ordinea stocării, la trecerea unei perioade de 6 luni din momentul înregistrării.