Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: www.gazetaromaneasca.com

ALARMANT: 10 localităţi vâlcene prezintă riscul de marginalizare socială

FOTO: www.gazetaromaneasca.comÎn judeţul Vâlcea, sunt incluse în Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015 – 2020 următoarele categorii:

1. Persoanele sărace/cu venituri reduse;
2. Copiii și tinerii lipsiți de îngrijirea și susținerea părinților;
3. Vârstnicii singuri sau aflați în stare de dependență;
4. Persoanele de etnie romă;
5. Persoanele cu dizabilități;
6. Alte grupuri vulnerabile (persoane dependente de droguri sau alcool, victime ale violenței în familie, persoane care au ispășit pedepse privative de libertate, persoane aflate în evidențele serviciilor de probațiune etc.);
7. Persoane care trăiesc în comunități marginalizate.

La nivelul comunelor din judeţul Vâlcea riscul de marginalizarea socială apare în 10 localităţi: Bujoreni, Buneşti, Câineni, Dăeşti, Mădulari, Oteşani, Racoviţa, Sălătrucel, Şuşani şi Vaideeni.

Marginalizarea socială se defineşte ca fiind poziţia socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, educaţionale şi comunicaţionale ale colectivităţii care se manifestă prin absenţa unui minimum de condiţii sociale de viaţă. În anumite condiţii socio-economice, pe parcursul vieţii, orice persoană se poate afla în risc de marginalizare, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. În aceste condiţii, dacă nu există resurse personale pentru depăşirea situaţiei de dificultate, statul intervine cu măsuri de suport pentru a crea oportunităţi egale în ce priveşte accesul la ocupare, educaţie, sănătate precum şi condiţii minimale de trai.

„Dintre măsurile adoptate la nivelul judeţului în vederea reducerii sărăciei și promovarea incluziunii sociale amintim:

• Creșterea productivității exploatațiilor agricole mici și mijlocii, inclusive prin accesarea fondurilor UE;
• Dezvoltarea economiei sociale în vederea creşterii oportunităţilor de angajare pentru grupurile vulnerabile;
• Dezvoltarea grupurilor şi echipelor comunitare de intervenție integrată (ex. GIR);
• Protejarea consumatorilor săraci și vulnerabili în perioadele de iarnă prin acordarea ajutorului pentru încălzire;
• Creșterea importanței programelor țintite către grupurile vulnerabile;
• Protejarea persoanelor vârstnice aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială;
• Creşterea accesului la programul de învăţare şi formare pe tot parcursul vieţii pentru tinerii dezavantajaţi şi populaţia de vârstă activă;
• Îmbunătăţirea accesului grupurilor vulnerabile la servicii de asistenţă medicală primară;
• Consolidarea și îmbunătățirea asistenței sociale la nivelul comunităţii;
• Asigurarea mecanismelor de creștere a responsabilității sociale din serviciile sociale;
• Creşterea accesului copiilor din grupurile vulnerabile la educație;
• Dezvoltarea serviciilor de locuințe sociale;
• Asigurarea sprijinului de urgenţă și creșterea capacității de prevenție timpurie pentru persoanele fără adăpost;
• Creșterea participării la activități de voluntariat cu și pentru grupurile vulnerabile;
• Îmbunătăţirea accesului la informații și cunoaștere;
• Integrarea comunităților marginalizate;
• Îmbunătățirea furnizării serviciilor prin consolidarea tehnologiei informaţiei;
• Promovarea site-ului e-Incluziune.ro care este accesibil inclusivi persoanelor cu dizabilităţi de vedere;
• Modernizarea sistemelor de plăţi” se arată în comunicatul transmis de către Instituţia Prefectului- Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate.