Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Află ce poţi face pentru a-ţi recupera mai repede permisul de conducere în cazul în care a fost suspendat

Potrivit Codului rutier, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune: pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârşit contravenţii care cumulează 15 puncte de penalizare; pentru o perioadă de 60 de zile, dacă titularul permisului de conducere cumulează din nou cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce; pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei.

Actul normativ stabileşte, în acelaşi timp, că, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se pot reduce, dar nu mai puţin de 30 de zile. Pentru a beneficia de această măsură, trebuie să susţineţi mai întâi un test de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, la care trebuie obţinut un punctaj de trecere.

Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie se efectuează de către serviciul poliţiei rutiere care vă are în evidenţă şi constă în completarea unui test-grilă, ce conţine 15 întrebări din legislaţia rutieră. Pentru a promova, sunt necesare răspunsuri corecte la cel puţin 13 întrebări. Este obligatoriu să fi obţinut permisul cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei, dar şi să nu fi beneficiat de reducerea perioadei de suspendare în ultimii trei ani de la data săvârşirii faptei. În plus, nu trebuie să mai fi avut suspendat dreptul de a conduce în ultimii doi ani de la data săvârşirii faptei.