Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcea a atins pragul de 13.000 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 13.022 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 200 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 17 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 166 au forme medii și 17 sunt internate în secția ATI.

În acest moment, în județ, sunt 19 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, la agenți economici, unități de învățământ, o unitate sanitară și în cadrul instituțiilor publice. Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 7.838 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit decătre DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 50.816 de teste prin tehnica RT-PCR.

De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 34.552 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 85.368 de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 68 de decizii de izolare și 69 de decizii de carantină, în prezent, 664 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 622 de persoane se aflăîn izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.