Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se decide soarta Spitalului de la Bălceşti

Deputatul Costi Rădulescu a stabilit o întâlnire cu reprezentanţii DSP, SJU şi CAS Vâlcea la care va participa şi primarul Curelaru
Deputatul PSD, Costi Rădulescu, a stabilit astăzi o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru a analiza posibilitatea de redeschidere a Spitalului Orăşenesc Bălceşti. Vor mai participa primarul localităţii vâlcene, Ion Curelaru şi directorul Căminului de Bătrâni Bălceşti care funcţionează în clădirea fostului spital, Gabriel Popescu. „Partea bună este că au răspuns afirmativ toate instituţiile pe care le-am invitat, Trebuie să stabilim în ce stadiu sunt demersurile de redeschidere a spitalului, concluziile pe care le au cei invitaţi după discuţiile de la Bucureşti şi ceea ce este de făcut pe viitor. Eu sunt optimist în ceea ce priveşte redeschiderea spitalului de care oamenii de acolo au mare nevoie.”, spune Rădulescu. „Normal că o să fiu prezent la întâlnire. Luni vom stabili strategia pe care trebuie să o adoptăm pentru viitor. Îi mulţumim deputatului Rădulescu că este alături de noi în acest demers”, completează Curelaru. Interesant este că la această întâlnire nu o să fie prezenţi şi cei doi parlamentari aleşi în colegiul Drăgăşani – Bălceşti, senatorul Coca, respectiv Bălceşti – Berbeşti, deputatul Mazilu.