Polițiștii din Măldărești au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o persoană s-a răsturnat cu tractorul într-o zonă forestieră din comuna Stroești, județul Vâlcea.
Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Stroiești, în timp ce ar fi tras cu tractorul un lemn, s-a răsturnat, fiind surprins sub acesta.
În urma evenimentului acesta a decedat, fiind transportat la spital în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Lasă un comentariu