Membrii echipajelor SMURD și Descarcerare din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în această dimineață, la ora 03.24, pentru a interveni la un accident rutier în localitatea Stoenești, sat Bârlogu, unde un autoturism a intrat întru-un cap de pod.
În urma impactului, au rezultat 4 victime, din care una încarcerată. La fața locului s-au deplasat: 2 ASAS cu modul de descarcerare, 1 SMURD, 3 ambulante SAJ.
În momentul sosirii forțelor la locul intervenției, traficul rutier era total blocat. Persoanele surprinse în autovehicul (3 adulți și un minor) au fost găsite conștiențe, cooperante dar cu diverse politraumatisme (T.A.M. de 4 ani sex feminin, cu dureri la nivelul spatelui; C.T de 23 ani sex masculin, cu dureri membru superior drept; V.V.C de sex masculin cu fractură de membru superior stâng; P.R. de 25 ani de sex masculin, încarcerat, prezenta diverse politraumatisme).
După efectuarea manevrelor de descarcerare și acordarea primului ajutor calificat, toate cele 4 victime au fost preluate de ambulante și transportate la UPU Valcea pentru investigații.
Lasă un comentariu