Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Traian Băsescu, în vizită la sediul PMP

Traian Băsescu este decis să se implice în munca politică la PMP, prilej cu care acesta a făcut o vizită luni, 2 martie a.c., subliniind că partidele de tranziţie şi-au încheiat misiunea şi e nevoie de unele noi.

La întâlnirea cu fostul preşedinte au participat liderii de la centru, dar şi preşedinţi din teritoriu.

„Am avut o discuţie care mi-a plăcut. E entuziasm mai bun ca oricând în partid. Foarte mulţi oameni care nu au făcut politică până acum, îşi arată interesul faţă de PMP. Mi-au arătat şi scriptele centralizatoare. În ultimele 30 de zile s-au înscris circa 14.000 de noi membri. Vine semnalul că partidele tranziţiei şi-au încheiat misiunea şi trebuie construite altele noi”, a spus Traian Băsescu.