Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Consilier local PNL din Prundeni, cu mâna-n visteria primăriei

Inspectorii ANI au descoperit că unul dintre consilierii locali ai Consiliului Local Prundeni a făcut afaceri cu primăria, beneficiind de o sumă mare de bani. Este vorba de consilierul local PNL Ion Nistorescu, care este şi administrator al firmei SC Solveda Impex SRL. Astfel, potrivit inspectorilor ANI, liberalul a încheiat un contract de vânzare – cumpărare cu Primăria Prundeni, firma sa încasând suma de 20.738,78 lei, încălcând în acest fel prevederile legale. „S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012, S.C. SOLVEDA IMPEX S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține atât calitatea de asociat, cât și cea de administrator) a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu Primăria Comunei Prundeni, în temeiul căruia societatea a încasat suma de 20.738,78 Lei. Persoana evaluată a încălcat, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003″ – se arată în comunicatul ANI.

Despre penelistul Ion Nistorescu ştim că el a fost candidatul PNL pentru Primăria Prundeni, iar, în anul 2012, primarul localităţii, Horia Horăscu, l-a acuzat în nenumărate rânduri de incompatibilitate. Iată că s-a şi dovedit până la urmă!

Sursă foto: publipro.ro