Traian Băsescu este mai decis ca oricând să reintre în politică. Fostul preşedinte a anunţat duminică, 13 septembrie a.c., la Tg. Jiu, că sfârşitul acestei luni sau în prima decadă a lunii octombrie se va înscrie în Partidul Mişcarea Populară. Fostul şef de stat a spus că are toată încrederea că PMP va ajunge un puternic partid de Opoziţie.
Tot la Tg. Jiu, Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa PSD, despre care a spus că este pe punctul de a-şi atinge visul de aur, liniştea. Băsescu nu a iertat nici PNL, care, în opinia sa, invită PM să fie un mare partid de opoziţie.
„Suntem la început de construcţie a unui partid nou, care nu este dispus la compromisuri. Este, cred eu, partidul viitorului. Mă uit că PSD este pe punctul de a-şi atinge visul de aur, liniştea. Opoziţia liberală este atât de binevoitoare cu PSD încât cred că ei înşişi, aceste aşa-zise mari partide, ne-au făcut o invitaţie, aceea de a fi un partid de opoziţie puternic şi care să tindă să ajungă la putere după alegerile din 2016 din toamnă. Convingerea mea este că, dacă vom fi consecvenţi cu principiile care au fost deja transmise către teritoriu în privinţa selectării oamenilor pentru alegerile locale, funcţii de consilieri şi primari, pentru alegerile legislative în votul pe listă, în aceste condiţii am convingerea că Partidul Mişcarea Populară va reuşi. (…) Îmi pare rău că după terminarea mandatului nu am lăsat şi o moştenire politică, un partid care să reprezinte viitorul pentru România. De aceea îmi pun toată nădejdea şi energia în reuşita acestui partid în care, către sfârşitul lunii sau în prima decadă a lunii octombrie, mă voi înscrie şi eu”, a precizat Traian Băsescu.
Lasă un comentariu