Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţiile formulate de fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop şi a menţinut decizia din 2 septembrie pronunţată de aceeaşi instanţă, astfel că Bica şi Pop rămân în arest.
Cei doi sunt acuzaţi de luare de mită, respectiv complicitate la dare de mită, pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar al lui Horia Simu. Decizia luată vineri de Înalta Curte este definitivă.
Cei doi au fost arestaţi preventiv în data de 2 septembrie, primind câte un mandat de 30 de zile.
Procurorii DNA au reţinut în rechizitoriu că în data de 8 noiembrie 2014, dataă la care Alina Bica îndeplinea funcţia de procuror-şef al DIICOT a primit, prin intermediar suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la fostul şef al ANAF Şerban Pop. Intermediarul este chiar martor denunţător în acest dosar, fiind vorba despre Ionuţ Mihăilescu.
Anchetatorii au mai arătat că Pop ar fi primit 230.000 de euro de la Horia Simu pentru a interveni la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ca să soluţioneaze, într-o manieră favorabilă un dosar în care omul de afaceri era urmărit penal.
Lasă un comentariu