Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Să înceapă competiția la PNL: Buican la Camera Deputaților, Bulacu la Senat!

Așa cum aminteam și în alte articole anterioare, la PNL Vâlcea, după mai multe discuții aprinse, unele chiar cu poalele în cap, lucrurile s-au mai așezat. Joi, 25 august 2016 este ultima zi în care cei care doresc să fie pe lista pentru alegerile parlamentare trebuie să se înscrie, și până la închiderea ediției noastre, liderii PNL care chiar au șanse optaseră deja pentru ce poziție doresc să candideze.

Dacă la Buican lucrurile sunt simple, niciun liberal din Vâlcea neavând tupeu să-l concureze, în ceea ce-l privește pe Romulus Bulacu, acesta a optat pentru prima poziție de la Senat, loc eligibil dorit și de actualul senator Adrănel Cotescu.

Deși a fost contestat de mai mulți foști pedeliști, cea mai vocală fiind Iuliana Moise, Romulus Bulacu ar fi putut opta pentru poziția a doua la Camera Deputaților, loc eligibil pentru liberali, însă acesta vrea să demonstreze că este un adevărat lider, orientându-se către prima poziție de la Senat.

Fost vice-președinte al Consiliului Județean Vâlcea, în mandatul care tocmai s-a încheiat, Romulus Bulacu a acordat o atenție deosebită turismului din județul Vâlcea. Romulus Bulacu are o contribuție importantă la realizarea investiției domeniul schiabil de la Voineasa, fiind unul dintre factorii administrativi care au susținut că județul Vâlcea are nevoie de o pârtie de schi modernă.

Pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc în data de 4 decembrie 2016, organizația de la Vâlcea a PNL poate câștiga un mandat de senator și încă două de deputați, asta dacă liderii liberali vor reuși să-i convingă pe cei peste 50 de primari PNL să-I susțină.