Acasă Politică Dorel Jurcan comentează tensiunile de la PDL Vâlcea: „Nu îmi place deloc...

Dorel Jurcan comentează tensiunile de la PDL Vâlcea: „Nu îmi place deloc ce se întâmplă”

Fostul preşedinte al democrat-liberalilor crede că nu se impunea schimbarea lui Rădulescu şi numirea lui Crăciunescu

Fostul preşedinte şi senator al PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, nu vede cu ochi buni ultimele mutări de la partid, mai exact dizolvarea organizaţiei municipale şi numirea unui preşedinte interimar. Fostul parlamentar crede că a fost o decizie pripită dar nici nu crede că mai e posibilă o reconciliere între cele două tabere. „Să nu se înţeleagă greşit, eu nu fac parte din nicio tabără. Nu îmi prea place, însă, ce se întâmplă în ultima perioadă, nu sunt de acord cu ultimele chestiuni din PDL Vâlcea. Când s-a discutat dizolvarea organizaţiei municipale iniţial m-am opus apoi când am văzut că nu are rost, m-am abţinut. Nu era momentul să se facă astfel de schimbări pentru că nu mai este mult până la fuziunea dintre PDL şi PNL şi noi trebuia să mergem la această fuziune uniţi, nu dezbinaţi. Vă daţi seama că probabil se vor supune multe aspecte la vot şi la Vâlcea. Nu ştiu cum s-a măsurat munca fiecăruia în campania electorală de la europarlamentare. Cum s-a stabilit că unul a muncit mai mult şi altul mai puţin… Şi mai e ceva, dacă tot decizi să faci schimbarea, îl schimbi pe Romeo Rădulescu, cel care are oricum un 20%, poate mai mult în Râmnicu Vâlcea şi îl pui pe Grig Crăciunescu, cu 3, 4%? Grig e un om muncitor şi devotat partidului dar… Despre o eventuală reconciliere, nu cred că este posibilă. S-a luat o decizie, apoi să se revină la vechea conducere la municipiu? În plus, au fost şi multe declaraţii publice după dizolvare…” Dorel Jurcan nu respinge zvonul conform căruia în cazul în care organizaţia municipală ar fi scos un scor mai bun faţă de cea judeţeană situaţia putea să fie inversă, cu Romulus Bulacu rămas fără funcţia de preşedinte: „Una peste alta, mie îmi miroase a răzbunare. E posibil ca să se fi întâmplat invers dacă scorul de la judeţ nu era bun la europarlamentare. Am înţeles că Romeo Rădulescu ar fi făcut ceva declaraţii în acest sens, cum că vor fi surprize mari. Doar am auzit, nu l-am văzut spunând asta”.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul
Articolul precedent10 prostituate şi 5 cerşetori au căzut în „plasa” poliţiştilor din Călimăneşti
Articolul următorArmistiţiu la PDL Vâlcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.