Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un român a murit în cutremurul din Italia. Alţi doi români sunt răniţi şi nouă sunt daţi dispăruţi, anunţă MAE

Bilanțul oficial al morților din Italia a ajuns la 80.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unui cetăţean român în urma cutremurului care a afectat, în cursul nopţii, regiunea centrală a Italie, misiunea diplomatică de la Roma urmând să asigure întreaga asistenţă consulară necesară în acest caz.

Alţi doi români sunt răniţi şi se află internaţi pentru îngrijiri medicale. De asemenea, un număr de 9 cetăţeni români rezidenţi în zona sinistrată au fost daţi dispăruţi de către aparţinători, arată agerpres.

MAE reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia – (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna – (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.