Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ROMEO RĂDULESCU: „Emoţia primului clopoţel este de neuitat”

Ca în fiecare an, în data de 15 septembrie şcolile îşi redeschid larg porţile pentru a îmbrăţişa zâmbetele elevilor, ale bobocilor şi nu în ultimul rând, ale profesorilor, care an de an îşi fac datoria în mod exemplar.

Instituţiile de învăţământ vâlcene s-au ridicat întotdeauna la nivelul aşteptărilor, iar dascălii au avut grijă să călăuzească drumurile elevilor spre performanţă şi cunoaştere, fapt pentru care îi felicit şi le doresc să se bucure de acelaşi succes în continuare.

De pe băncile şcolilor vâlcene au plecat elevi cu trofee, premii şi diplome naţionale şi internaţionale, iar eu nu pot decât să fiu încrezător în noile generaţii ce vor prelua ştafeta.

Am totodată speranţa că părinţii conştientizează educaţia drept singura cale viabilă pentru copiii lor, în călătoria pe care aceştia sunt pe cale să o înceapă în viaţă.

Urez înţelepciune, răbdare şi perseverenţă, atât profesorilor, cât şi elevilor, pentru că tinerii de astăzi vor fi liderii noştri de mâine!