Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ponta vrea remaniere doar la miniştri PNL

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la iesirea din videoconferinta sustinuta la MAI, ca nu se gandeste la remanierea altor ministri, iar daca vor exista propuneri de schimbare a unor membri ai Cabinetului, acestea nu vor viza ministri PSD.

Intrebat daca sunt luate in calcul si alte inlocuiri din fruntea ministerelor in urma organizarii proaste a operatiunii de salvare de luni, Victor Ponta a spus: „Ca sef al Guvernului eu nu intentionez asa ceva, iar daca ma intrebati ca lider al PSD, de la PSD, nu”.

Totodata, premierul a fost intrebat daca va cere demisia ministrului Transporturilor, Ramona Manescu, prilej cu care le-a spus jurnalistilor „ca ei pot cere demisia oricui doresc”, dar ca el „a luat masurile la nivelul Guvernului”.

De asemenea, premierul a spus ca nu exista inca o propunere pentru conducerea Ministerului de Interne si ca aceasta urmeaza sa fie facuta de PNL. „O sa discutam pentru ca este un minister foarte important, o sa am saptamana viitoare si o discutie cu domnul Antonescu”, a mai spus Victor Ponta.

Liberalul Radu Stroe si-a dat demisia, joi, din fruntea Ministerului de Interne, dupa ce mai multe multe voci din partid, dar si din opozitie i-au cerut acest lucru, ca urmare a organizarii defectuoase a operatiunii de salvare a victimelor tragediei aviatice din Apuseni.