„Ziua Europei” a fost sărbătorită în stil mare de tinerii social-democraţi din Vâlcea. Ei s-au alăturat premierului Victor Ponta la manifestarea de la Târgovişte, acolo unde au participat 1.000 de manifestanţi pentru a demara campania „România cere Schengen!”. „Pentru a da un semnal statelor care se opun intrării României în Schengen, organizatorii evenimentului, dar şi cei prezenţi au purtat tricouri inscripţionate cu mesajul «Romanians for Schengen!». După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni la nivelul Organizaţiei PSD Vâlcea lua naştere Clubul Social Democrat condus de senatorul Laurenţiu Coca, Grupul Activiştilor PES din PSD Vâlcea a fost prezent sâmbătă la un eveniment dinamic, ce marchează prima participare a acestei structuri din judeţul nostru la o manifestare politică naţională. Cei cincisprezece membrii PES Activists Vâlcea au purtat la eveniment veste roşii inscripţionate – PES VÂLCEA – Go for it! – iar acesta se doreşte a fii sloganul viitor al structurii” – se arată într-un comunicat de presă al PSD Vâlcea.
Lasă un comentariu