Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mihai Ghebrea, liberal cu acte în regulă!

Mihai Ghebrea, preşedintele Asociaţiei Orfanilor din Casele de Copii din Râmnicu Vâlcea, care a reuşit în ultimii ani să se implice activ în multe acţiuni umanitare pentru orfanii din judeţ, şi nu numai, a făcut pasul spre politică. Tânărul a ales să se înscrie în PNL Vâlcea, după ce a avut mai multe discuţii cu liderii acestei formaţiuni politice.

Mihai Ghebrea îşi încearcă norocul, fiind unul dintre cei care vor ocupa un loc eligibil pe listele de consilieri locali ai PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea.

„După multe consultări, după multe opinii şi propuneri venite din partea voastră, azi am decis să fac ceea ce este, după părerea mea, o mişcare înţeleaptă. Am acceptat propunerea de a fi pe listele de consilieri locali ai PNL Vâlcea la alegerile locale din acest an. În acest mod, vocea multora care sunt nemulţumiţi de unii politicieni, au de azi o voce nouă în politica locală.

Ca şi candidat independent era destul de dificil să strâng voturile necesare pentru a ocupa un fotoliu de consilier local.

Dacă am greşit îmi asum alegerea făcută” a postat viitorul politician pe pagina sa de Facebook.