Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Laurenţiu Coca: Deţinem supremaţia în mediul rural şi la Râmnicu Vâlcea

Bucurie mare în tabăra social-democrată din judeţul Vâlcea. Asta pentru că, pentru prima dată în istoria partidului de la Vâlcea, pesediştii au reuşit să câştige alegerile şi în municipiul Rm. Vâlcea. Senatorul PSD Laurenţiu Coca a făcut o analiză pertinentă asupra rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare de duminică, 24 mai a.c., ajungând la concluzia că PSD Vâlcea deţine supremaţia în judeţ. „Votul oamenilor ne onorează şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată candidaţilor noştri care-i vor reprezenta cu mândrie, responsabilitate şi demnitate în Parlamentul European. Totodată, vreau să le mulţumesc colegilor mei parlamentari, tuturor primarilor şi consilierilor locali, preşedinţilor de organizaţii şi simpatizanţilor pentru munca depusă în această campanie. Fără ei, aceste rezultate nu ar fi fost posibile. PSD Vâlcea, sub conducerea preşedintelui Ion Cîlea, a înregistrat o nouă reuşită în această competiţie electorală. Deţinem supremaţia în mediul rural, şi la Rm. Vâlcea am câştigat tot ce înseamnă mediul urban şi municipii. Foştii şi dragii noştri colegi de alianţă au început să facă socoteli, dar constat cu stupoare că unii au mari probleme cu matematica. S-au spetit cu tot felul de calcule. O simplă adunare de voturi îi plasează cu mult sub rezultatele înregistrate de PSD. Calculele aritmetice galbene dau şi cu virgulă şi cu minus. În ciuda tuturor metodelor ortodoxe şi neortodoxe, foştii noştri colegi de alianţă nu au reuşit să câştige, dar pozează învingători în anumite zone. La PNL, 1+1 nu întotdeauna fac 2. Răsturnând regulile matematice, liberalii riscă să rămână repetenţi şi în toamnă. Poate le-ar fi necesară încă o elementară lecţie de adunare. Dacă matematica e grea pentru ei, le voi da câteva exemple concrete. PSD a obţinut 40,92%, PNL – 20,53%” – a spus senatorul PSD Laurenţiu Coca.

Aşadar, iată şi care sunt rezultatele obţinute pe fiecare colegiu în parte: Colegiul nr. 1 – deputat Romeo Rădulescu, senator Adrănel Cotescu: PSD: 53%, PNL: 10,1%, PDL: 9,7% (procente fără rezultatele din Rm. Vâlcea), Colegiul nr. 2 – deputat Constantin Rădulescu, senator Adrănel Cotescu: PSD: 38,1%; PNL: 26,1%, PDL: 12,8% (procente fără rezultatele din Rm. Vâlcea). Colegiul nr. 3 – deputat Dan Mazilu, senator Laurenţiu Coca: PSD – 41,6%, PNL: 28,1%, PDL – 13,4%. Colegiul nr. 4 – Vasile Bleotu, senator Laurenţiu Coca – PSD: 48,7%, PNL: 19,4%, PDL: 11,6%. Colegiul nr. 5 – deputat Cristian Buican, senator Dan Niţu: PSD: 32,5%, PNL: 29,3%, PDL: 14,4%. Colegiul nr. 6 – deputat Aurel Vlădoiu, senator Dan Niţu – PSD: 42,7%, PNL: 17,9%, PDL: 14,5%.