Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Niţu: Este incredibil cât de familiare îi sunt PSD-ului practicile fostului regim comunist

Într-un comunicat de presă, senatorul PNL Dan Niţu se arată indignat de intenţia pesediştilor de a-i obliga pe elevi să intoneze imnul naţional înainte de a începe programul şcolar. Acesta susţine că o serie de colegi de-ai săi din Senatul României, printre care îi menţionează pe Ecaterina Andronescu, Ioan Chelaru, Gabriela Creţu şi fostul senator Toni Greblă, în prezent judecător la Curtea Constituţională, vor să modifice Legea Nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Propunerea privind intonarea imnului de către elevi a trecut de Senat, iar acum decizia finală stă în mâinile deputaţilor. „Este incredibil cât de familiare îi sunt PSD-ului practicile fostului regim comunist din România! Patriotismul nu se legiferează. Instituţiile statului trebuie să apere şi să promoveze simbolurile naţionale. Aceste simboluri reprezintă un drept, un patrimoniu şi o mândrie pentru fiecare cetăţean al acestei ţări, însă nu trebuie să devină niciodată ritualuri obligatorii pentru cetăţeni! Dacă ar fi să gândim o lege care să facă referire la iubirea, interesul şi responsabilitatea românilor faţă de ţara lor, aceasta ar fi, fără nicio îndoială, instituirea votului obligatoriu. În loc să încolonăm elevii din învăţământul primar şi să ne inspirăm din fostele apucături sovietice, ar trebui să apărăm democraţia şi spiritul civic din această ţară. S-a văzut la alegerile europarlamentare cât de interesaţi sunt românii de acest scrutin, deşi deciziile luate la nivel european influenţează enorm legislaţia naţională şi dezvoltarea României, în ansamblu. Ţara noastră are nevoie de o populaţie implicată şi activă, de cetăţeni care se informează temeinic şi care participă cu consecvenţă la luarea deciziilor. Sper ca deputaţii să acorde mai multă atenţie acestei propuneri care merită cel puţin o dezbatere în plen, înainte de a fi trimisă spre promulgare” – susţine senatorul Remus Daniel Niţu, vicepreşedinte al PNL Vâlcea.