Continuăm seria interviurilor la o ceaşcă de cafea cu un primar „pitoresc”, Constantin Şerban, edilul Comunei Popeşti, cel pe care prietenii şi cunoştinţele îi spun „Trâmbiţă”. Inginer minier de profesie, Şerban a stat o perioadă alături de Miron Cozma şi a avut şansa să-l cunoască personal pe fostul lider ţărănist, Corneliu Coposu. Ce părere i-au făcut cei doi dar şi aspecte din „viaţa la ţară” puteţi afla din rândurile următoare.
Reporter: Vă cheamă Şerban şi sunteţi primar la Popeşti. Nu era normal să vă cheme Popescu sau să fiţi primar la Şerbăneşti?
Constantin Şerban: În Popeşti neamul Şerbanilor e vechi, suntem pe aici de sute de ani. Şi mai e ceva, am avut aici şi un Popescu primar, lumea cred că s-a lecuit, nu mai vrea altul. Uite mi-ai dat de lucru, o să fac o statistică, să vedem dacă sunt mai mulţi cu numele de Şerban sau cu numele de Popescu. La Şerbăneşti nu vreau să ajung primar, sunt patriot de felul meu, mai bine unde te-ai născut şi ai copilărit decât în alte zări.
„Da, eu sunt Trâmbiţă”
Rep.: De ce lumea prin comună, când vă vede, zice „uite-l pe Trâmbiţă”?
C.Ş.: Am o voce impunătoare, vorbesc mai tare. Mi se trage din armată, am fost la artilerie, acolo trebuia să vorbeşti tare să te audă colegul de lângă tine sau superiorul. Apoi am lucrat în minerit, dacă vorbeai încet, nu te auzea nici dracu la o distanţă de 50, 70 de metri. Aşa am rămas cu vorba asta. Şi mai e ceva, decât să vorbesc mieros şi pe la spate să te bârfesc, mai bine îţi spun tare în faţă ce am de spus. Oricum, nu mă deranjează, toată lumea îmi spune Trâmbiţă. Eu sunt Trâmbiţă, ce să mai…
Rep.: Am mai întrebat un primar, câtă bere se bea şi câţi mici se mănâncă în campaniile electorale?
C.Ş.: Poate nu o să mă crezi dar în ultima campanie electorală dacă s-au mâncat 100, 150 de mici şi aşa între prieteni. Oamenii au evoluat şi în mediul rural. Cel puţin la Popeşti sunt mulţi care consideră că vrei să-i umileşti dacă le dau cinci mici şi o bere. Mai bine vor să vadă că mişti ceva ca primar decât să facă pomeni. Şi mi se pare normal. Pe vremuri, însă, se consumau mulţi mici şi se bea multă bere.
Schimb de experienţă cu extratereştrii
Rep.: Să zicem că mâine se anunţă vizita unei delegaţii extraterestre la Popeşti. Cum îi primiţi?
C.Ş.: Să vină, că avem cu ce-i primi. Le dăm să mănânce eco. Le dau căpşuni de la vicelele primăriei, am văzut că nu foloseşte nimic chimic. Le dau un măr din livadă, le pun pe masă un pui la rotisor, şi ăla eco. Le pun în pahare vin şi ţuică. Şi, la final, le propun să facem un schimb de experienţă. Să rămână dintre ei pe la noi prin comună, un an, doi, cât vor. Şi să ia pe la ei câţiva de la noi. Dar să-i aducă înapoi nu să facă experimente pe ei.
Rep.: Vorbeşte lumea că vă transformaţi în fiară la meciurile de fotbal…
C.Ş.: Are dreptate lumea. Dar nu aşa din senin, nu îmi place să fiu furat. Chiar fiară nu sunt, nu am ridicat mâna la niciun arbitru. Nici nu îi înjur. A, că-i mai fac nesimţiţi, aia aşa e. Şi apoi, când un arbitru e alergat la cinci meciuri, în cinci comune diferite, nu îţi pui o problemă. E ca în proverbul aşa, când îţi spun cinci inşi că eşti beat nu mai faci gargară, te duci şi te culci.
„Noi jucam table, Cozma citea cărţi de psihologie”
Rep.: Miron Cozma e infractor sau erou?
C.Ş.: Eu am stat o perioadă cu Miron Cozma, în acelaşi bloc, la Petroşani. Era diferit de toţi. Noi jucam table, Cozma citea cărţi de psihologie. Pe bune. De pe atunci se credea un fel de Messia. Ca o concluzie, nici erou, nici infractor. A fost folosit, ştim noi toţi de cine.
Rep.: E ceva de care vă e frică de moarte?
C.Ş.: Când lucram în mină mergeam pe burtă prin găurile de vulpe cum spun minerii. În fiecare clipă se putea prăbuşi totul peste tine. Nu îmi mai e frică de nimic. Mă enervează la maximum, însă, să râcâie cineva cu spumă de mare lângă mine, simt că îmi ies ochii din cap. Mă mai irită oamenii care cred că deţin adevărul absolut, care sunt răi şi nu se schimbă niciodată.
Rep.: Cum caracterizaţi în două, trei fraze, perioada ţărănistă a lui Costel Şerban?
C.Ş.: O perioadă în care mi-am pus mari speranţe, în care chiar am crezut că putem face ceva. La finalul ei, am fost dezamăgit tare. Partea bună e că l-am cunoscut pe Corneliu Coposu, o personalitate în adevăratul sens al cuvântului. Gândeşte-te că îi spunea lui Ciorbea să îi aducă un pachet de biscuiţi şi lui Emil Constantinescu să-i cumpere o apă şi niciunul nici măcar nu strâmba din nas.
Rep.: Hai şi ultima, una clasică, unde vă vedeţi peste 10 ani?
C.Ş.: Într-o căsuţă, într-un loc izolat, să-mi cresc nepoţii. Nu m-a făcut mama primar pe viaţă. O să am câteva vaci, câteva capre, găini, porci şi cu asta basta.