Acasă Politică George Popolan a fost învestit, în sfârşit, în funcţia de primar

George Popolan a fost învestit, în sfârşit, în funcţia de primar

VALIDARE. În numărul trecut al publicaţiei noastre, semnalam opiniei publice faptul că liberalul George Popolan nu a putut fi învestit în funcţia de primar al comunei Dăeşti, deoarece de la şedinţa de validare au lipsit, de două ori, aleşii PSD. În cele din urmă, conflictele politice s-au stins, iar a treia oară, social-democraţii au venit la învestitură. În cazul în care ar fi refuzat şi de această dată să participe, conform legii electorale, cele cinci posturi de consilieri ai PSD ar fi fost declarate vacante, urmând să se organizeze alegeri.

Prin ordin al prefectului judeţului, s-a stabilit ca, la Dăeşti, George Popolan să fie învestit în funcţia de primar al localităţii în data de 21 iunie 2012, însă, datorită lipsei de cvorum acest lucru nu s-a întâmplat, urmând emiterea unui nou termen în acest sens, în 24 iunie. Totuşi, nici de această dată ceremonia de învestitură nu a mai fost posibilă, deoarece pesediştii au refuzat să participe şi la cel de-al doilea termen, precizând că urmează directivele primite de la şeful organizaţiei locale PSD, Adrian Voicilă.

În cele din urmă, la următorul ordin de prefect, care, era, de altfel, şi ultimul urmând să se organizeze alegeri în cazul în care ar fi lipsit, din nou, nemotivat de la şedinţa de validare, s-ar fi declanşat procedura de alegeri pentru cele cinci locuri de consilieri ai PSD, pesediştii au ales să se prezinte.

Consiliul Local Dăeşti este format din 13 aleşi: 5 din partea PNL, 5 – PSD şi trei democrat-liberali. Pesediştii au refuzat, până acum, de două ori să participe la învestitura noului primar, motivând neînţelegeri de natură politică. Mai exact, social-democraţii s-au arătat extrem de indignaţi de ideea că liberalii, colegii lor de alianţă, doresc alegerea unui viceprimar PSD, partid cu care se află în alianţă CL, şi nu a unuia liberal, aşa cum prevede protocolul USL.

Trebuie spus că la ultimul termen al învestiturii, consilierii locali s-au prezentat la validare, ceea ce a făcut posibilă învestitura în funcţia de primar a lui George Popolan. „Aleşii PSD au venit la cel de-al treilea termen. Am ales şi viceprimarul. Este din partea PDL, iar numele său e Ştefan Călin. Vreau să le mulţumesc consilierilor social-democraţi că au venit la convocare şi sper să facă, de azi înainte, o echipă bună. Îi mulţumesc şi domnului fost primar Dobre pentru tot ceea ce a făcut pentru această comună şi promit să fac tot posibilul pentru a contribui la modernizarea Dăeştiului”, ne-a spus primarul localităţii, George Popolan.

 OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.